Home

Escrocherii WhatsApp și cum să le eviți în 2025

Georgiana Drăgan - analist fraudă online
Autor: Georgiana Drăgan – analist fraudă online

Actualizat: 26/02/25

Infractorii au găsit o modalitate de a fura banii oamenilor prin mesaje trimise direct pe telefon, folosind aplicația WhatsApp. Fascinați de posibilitatea de a face bani ușor sau căzând în plasa mesajului de la cei dragi, victimele au pierdut bani în urma unor escrocherii WhatsApp. Află cum recunoști aceste fraude.

Cele mai des întâlnite tipuri de fraudă WhatsApp

În lume sunt peste 2,78 miliarde de utilizatori ai aplicației WhatsApp, activi lunar în 180 de țări. Pentru hackeri, această aplicație a devenit rapid o oportunitate de a escroca oamenii de bună credință. Escrocheriile pe WhatsApp se referă la diverse tipuri de înșelăciuni realizate prin intermediul aplicației de mesagerie. Sunt tipuri de infracțiuni care se referă la furtul accesului în aplicație, de aici accesul la telefon și blocarea contului.

Există un tip de fraudă pe această aplicație care se referă la solicitări de bani de la conturi care pretind a fi ale unor prieteni sau membri ai familiei, ori oferte de premiere a like-urilor oferite pe alte rețele. Hackerii pot sparge contul, păcălindu-i pe utilizatori să dea coduri de verificare, sau să trimită programe malware ca atașamente.

Bitdefender are date elocvente despre cum au loc atacurile pe această platformă. A realizat o sinteză a tipurilor de atacuri de pe această platformă de mesagerie. Oferă inclusiv soluții de protecție pentru aplicațiile similare care sunt folosite de foarte mulți utilizatori. Iată câteva exemple despre ce este frauda pe WhatsApp.

Acces la aplicație cu cod de verificare

Hackerii înregistrează numărul victimei în aplicația WhatsApp descărcând aplicația pe telefonul lor. Cer și un cod de verificare pentru a accesa contul. Codul de verificare este trimis la victimă pe telefon, iar apoi hackerul va încerca să o păcălească să predea codul.

Dacă primești mesaj text cu un cod de verificare și unul dintre contactele tale îți cere să distribui codul de verificare, nu-l da. Pentru că odată ce dai codul de verificare hackerul îl poate folosi pentru a-ți accesa contul din aplicația mobilă.

Redirecționarea apelurilor telefonice pe WhatsApp

Redirecționarea apelurilor este o metodă pe care o folosesc hackerii pentru a obține acces la contul unei victime, iar mai apoi la toate apelurile primite de victimă. Escrocii trimit un mesaj, un e-mail sau apelează victima și o conving să formeze un număr cu un cod MMI (Man Machine Interface).

Dacă formezi numărul, apelurile tale vor fi redirecționate automat către numărul atacatorului. După ce escrocii au redirecționat apelurile către telefonul lor, pot instala aplicația de mesagerie, pot înregistra numărul și solicita codul de verificare prin apel telefonic.

Piratarea versiunii web a aplicației

Piratarea versiunii web este un alt tip de înșelătorie WhatsApp. Pentru a accesa și a se conecta la WhatsApp Web, utilizatorii trebuie să scaneze un cod QR care apare în serviciul de browser web.

Hackerii preiau codul QR de pe Web și îl plasează pe o pagină malware, creată special pentru a intercepta conturile și conversațiile din aplicație. Dacă scanezi acel cod QR fals folosind aplicația sau camera telefonului, escrocii pot fura acreditările de conectare și le pot folosi pentru a sparge contul.

Program Spyware din aplicație

Infractorii pot folosi programe spion pentru a accesa contul victimei instalându-l pe dispozitivul lor. Cel mai adesea aceste programe spion sunt trimise prin link-uri rău intenționate, aplicații și atașamente de e-mail pe care fac clic și le descarcă.

Odată instalat, programul spyware poate înregistra mesajele WhatsApp ale victimei și le poate trimite hackerului. Infractorul obține acces la mesaje, audio, stări, fotografii, videoclipuri și multe altele.

Hacking cu informații și contacte WhatsApp

Există instrumentele și serviciile de hacking WhatsApp care sunt vândute pe dark web. Dark wek este piață bună și pentru vânzarea sau schimbul de informații personale scurse, inclusiv numerele de telefon.

Escrocii obțin informații și acces la contacte. Folosesc o listă de contacte pentru a trimite un mesaj înșelător, cu linkuri frauduloase, prin care obțin date de care au nevoie și apoi intră în conturi șantajând oamenii pentru bani.

Exemple de fraudă pe WhatsApp cu mesaje înșelătoare

În România acest tip de fraudă este cunoscută și sub numele de spoofing, atunci când o persoană preia identitatea alteia pentru a pune în scenă o escrocherie. Se folosesc metodele de acces la aplicație cu cod de verificare și redirecționarea apelurilor. Vezi mai jos două moduri deja practicate la noi.

Frauda mesajului de la copii

Acest tip de înșelătorie prin WhatsApp este similară cu cea a metodei Accidentul, o metodă de fraudă vishing. Victimele primesc mesaj de copii de genul: “Bună, mamă, acesta este noul meu număr. Poți să-l salvezi și să-mi trimiți un mesaj imediat ce vezi asta?”, sau alt mesaj ori sms prin care telefonul este indisponibil și copilul are nevoie de ajutor.

Escrocul cere apoi victimei să salveze numărul și să-l contacteze înapoi. După ce se stabilește comunicarea cere bani pentru a face o plată, pentru cartelă. Dacă se face plata, victima rămâne fără bani.

Alteori se spune pretinsul copil spune victimei că-i va trimite un cod pentru activarea unei cartele. Codul este de fapt un cod de acces la aplicația victimei. Infractorul preia controlul asupra listei de contacte și trimite tuturor mesaje prin care cere bani.

Frauda cu like-uri

Frauda pe WhatsApp cu like-uri folosește cel mai vechi truc din cartea escrocilor care activează online. Înșelătoria începe cu un mesaj trimis prin aplicație, de pe un număr necunoscut. Cum ajunge infractorul la numărul victimei de WhatsApp? Prin hacking cu informații și contacte. Prin mesaj care se propune o colaborare în urma căreia victimei i se promite un câștig fabulos în schimbul unor like-uri.

Pentru a încheia contractul și pentru a vira prima tranșă de bani, atacatorii solicită o serie de informații personale și financiare. După trimiterea dovezii, victima este invitată să descarce și Telegram pentru a discuta detaliile plății cu un reprezentant al companiei.

Pe noua aplicație, i se propune accesul într-un grup VIP care îi poate aduce profituri și mai mari. Accesul este condiționat de o taxă între 100 și 5.000 RON. De exemplu, pentru 100 RON investiți se primesc 130 RON. Acest tip de fraudă poate fi încadrată ușor și la cazurile de fraudă bancară.

Prevenire fraudă WhatsApp

Aplicația de mesagerie WhatsApp are o serie de filtre care te ajută să elimini mesajele răuvoitoare. Niciun mesaj nu ajunge la tine dacă nu ai numărul salvat în contacte. Dacă nu cunoști numărul sau este un contact din altă țară, nu trebuie să accepți mesajul, din contră, îl poți bloca, poate fi un pericol.

Atenție, există și aplicații false, niciodată nu instala altă aplicație decât originalul. Activează verificarea în doi pași, caracteristică opțională care adaugă mai multă securitate contului tău. Cel mai ușor să te protejezi de frauda pe WhatsApp este să instalezi o aplicație care detectează acest tip de mesaj fraudulos. O astfel de aplicație este Scamio.

Cum să previi frauda pe WhatsApp

Șase pași prin care te protejezi de o eventuală fraudă WhatsApp.
Verificată de Georgiana Drăgan
Durată estimată
00:10
Dispozitive:
Mobil, PC, tabletă
Resurse:
Timpul, ghidul nostru
O femeie care folosește autentificarea biometrică pe telefon.
Blochează numerele necunoscute

WhatsApp oferă utilizatorilor posibilitatea să blocheze un număr pe care nu-l cunosc. Înainte de a salva un număr în agendă, verifică-l. Nu răspunde la numere necunoscute.

Un bărbat care face tranzacții financiare în fața unui ecran de telefon.
Nu trimite bani sau coduri

Nu transfera bani, nu trimite coduri de securitate sau date personale sau bancare, indiferent care este motivul, chiar dacă se promit plăți mari în schimb.

Un grup de oameni care schimbă setările de confidențialitate ale telefonului.
Schimbă setările de confidențialitate

Schimbă setările de confidențialitate ale aplicațiilor sau platformelor de social media. Doar familia și prietenii să poată accesa detaliile de contact.

Un bărbat care setează măsuri de siguranță pe telefon.
Activează setările de confidențialitate

Activează setările de confidențialitate și filtrele anti-spam pe telefonul tău, care pot ajuta la blocarea apelurilor de la numere necunoscute sau suspecte.

Un bărbat care blochează mesage ispititoare cu bani.
Activează autentificarea în doi pași

Activează autentificarea cu doi factoripentru aplicația WhatsApp sau alte conturi online unde ai salvate informații de plată. Nu împărtăși coduri de securitate pentru plată.

Un bărbat care își setează telefonul cu măsuri de siguranță extra.
Instalează aplicații anti spam

Sunt aplicații care, instalate pe telefon, selectează și opresc mesajele frauduloase venite de la numere necunoscute, localizate în țări străine. Una dintre cele mai cunoscute la nivel internațional este oferită de Bitdefender.

Vezi pașii următori:

Ce faci dacă ești atacat prin WhatsApp

Dacă folosești deja aplicația, parcurge toate informațiile pe care le pune la dispoziție pentru fiecare dintre clienți. Aceste informații despre protecția pe aplicație sunt disponibile și pe site-ul oficial. Dacă ai primit un mesaj suspect, urmează pașii de mai jos pentru a limita interacțiunea.

Ce faci dacă ești victima înșelătoriei pe WhatsApp în România
  • Raportează contactul Când raportezi pe cineva, aplicația primește ultimele cinci mesaje trimise de utilizatorul sau grupul raportat, iar acesta nu va fi notificat. Raportarea unui utilizator fără a-l bloca nu te va împiedica să primești mesaje, apelurile și actualizările de stare ale acestuia, dar poți salva probe, capturi de ecran, dacă este nevoie.
  • Blochează contactul Dacă este suspect, blochează contactul. Mesajele, apelurile și actualizările de stare trimise de persoana de contact vor apărea pe telefonul și nu vă vor fi livrate. Ultimul acces, online, actualizări de stare și orice modificări aduse fotografiei de profil nu vor fi vizibile pentru persoanele de contact pe care le-ai blocat.
  • Raportează autorităților Poți raporta tentativa de fraudă prin WhatsApp și autorităților. Realizează o captură de ecran cu numărul de telefon care îți cere plăți sau coduri, ori dacă ai făcut deja o asemenea plată, salvează dovezile pentru a raporta înșelăciunea poliției.

Escrocheriile online sunt unele dintre tipurile de fraudă online, care au făcut victime în toată lumea. În urma raportărilor au fost îmbunătățire metodele de detectare spam și a fost introdusă verificarea în doi pași. Alege mereu siguranța atunci când comunici online.

Întrebări frecvente despre escrocheriile pe WhatsApp

Dacă nu ai avut până acum parte de o tentativă de înșelătorie pe WhatsApp, este bine să știi la ce te-ai putea aștepta. Citește câteva informații pe scurt despre tentativele de furt de identitate, bani și contacte prin intermediul aplicației.

1️⃣ Care sunt cele mai frecvente tipuri de escrocherii WhatsApp?

Sunt două tipuri distincte de fraude. Unele urmăresc să-ți controleze contul și contactele de telefon, altele urmăresc să obțină bani sau codul de acces de la tine. Sunt mai multe moduri în care se pot infiltra în contul tău, dar și escrocherii WhatsApp cu like-uri.

2️⃣ Cum să previi frauda prin WhatsApp?

Folosește sistemele de protecție ale aplicației pentru prevenirea fraudei WhatsApp. Aceste sisteme sunt preinstalate și trebuie activate. Protejează-te împotriva fraudei prin această aplicație fiind vigilent și suspicios când primești mesaje de la numere necunoscute. Nu oferii coduri, date personale și bancare.

3️⃣ Cum funcționează metoda like?

Una dintre cele mai cunoscute escrocherii WhatsApp este metoda like-urilor. Primești un mesaj care te informează că poți câștiga mulți bani doar dacă dai like la video-uri pe YouTube. În primă fază poți inclusiv să primești ceva bani, apoi ești invitat să plătești taxe pentru a fii inclus în grupuri favorizate.

4️⃣ La ce se referă frauda WhatsApp cu mesaje de la copii?

Un mesaj prin care unul dintre copii te anunță că și-a pierdut telefonul iar acesta este un număr nou pe care tu trebuie să trimiți un cod de acces, sau un mesaj care să trimiți bani, acestea sunt exemple de fraudele telefonice care implică oficialități.

5️⃣ Ce fac dacă sunt victima unei escrocherii pe WhatsApp?

Dacă ai fost victima unei înșelătorii pe WhatsApp, trebuie să știi ce să faci în caz de frauda. În primul rând trebuie să raportezi contactul apoi să-l blochezi, să nu accesezi link-uri, să nu dezvălui informații sensibile, iar dacă ai făcut-o, raportează poliției.